până la urmă violul devine avantajos
pentru amândoi
eu îți leg mâinile de o stinghie
pe care uneori atârn frustrări
tu te zbați o vreme
cât să frăgezești sângele
(de-abia aștepți să mă vezi beată de durerea lui)
îți număr apoi coastele
cu suliți drepte pentru fiecare păcat
în care cu zâmbet ne-am așezat
îți învinețesc o dilemă sub pumn
frământându-i premisele
ca o cocă îndeajuns de moale
pentru nașterea fluturilor
îi prinzi între pleoape
cu aceeași precizie cu care îți prind
între buze respirările
când plângi îți trec prin oase
fire de argint
- orice curaj masculin are nasturi -
iar apoi îți prind degetele
în menghina dulce
a pielii femeie

până la urmă violul devine avantajos
în fiecare noapte mă năpădești în gând
în fiecare zi dospești dureri în mine