noi bărbații
sîntem niște învinși
priviți capul femeii
are cununa de lauri înainte ca noi să putem pricepe
despre ce și unde are loc întrecerea
marea întrecere “e în mijlocul vieții tale tăntălăule!
acolo te uiți la ea! pricepi? sub nasul tău”
noi doar ne continuăm rătăcirea
prin labirintul nesfîrșit al copilăriei
alergînd după umbre și cîini
priviți-i mersul
și sclavă de o ții tot regină îți e
crestăturile călcîielor ei poartă lut de geneză și must
le simți în căușul palmelor
priviți pîntecul ei cupă solomonică de argint
cînd sluțit și-l strînge sau îl lasă s-atîrne
pare o procesiune de nașteri
toate gata să facă război cu tine
priviți sînii aceia de durere și foc
făcuți de mîna lui dumnezeu fascinat de renoir
tu bărbatul neschimbat solitar
te sprijini de marele tîrnăcop al universului
devii înțelept impotent în același timp
și strigi “femeie! așteaptă-mă și pe mine
că vin”