Imi ridic aripile tot mai sus
s-ajung la tine,
iubitul meu distrus,
si sa te iau cu mine
intr-un loc mai presus
de gaura asta neagra.
Ne ridicam in rapsodii ceresti,
ne sarutam si ne iubim
asa cum nimeni inaintea noastra
n-a mai facut-o
(de la Adam si Lilith)
si zburam,
zburam mai sus,
pana ajungem la Portile Blestemate
ale Abatorului de Suflete
Divin.
Ne sufocam cu sarutari,
ne otravim cu dragoste
si cu veninoase vorbe dulci,
si ne trezim ca nimic nu mai e la fel,
ca sufletele noastre au fost
portionate,
macelarite cu bestialitate de
EL.
Cadem ca niste animale
in cazane,
in apele incinse
si ne uram ca ne-am iubit odata
si ca am ales sa disparem
din lumea muritorilor prea moarta.
N-a mai ramas nimic din
noi.
Am aparut in cazanele cu suflete noi.
Ne contopim
si devenim un singur eu,
dar furca ne desparte
si ajungem fiecare in alte ape...
Ne recompunem si traim din nou
carnal.
Ne intalnim...