Departe de minciuni,
de tot ceea ce ma-nconjoara,
de tot ce e urat,
de tot ce e frumos...
M-am plictisit sa mai zambesc in van,
sa simt dezamagirea infita-n suflet,
durerea crunta, greu de inlocuit,
sublimele lacrimi cazand pe foaie.

Am obosit!
Nu-mi mai doresc nimic.
Traiesc doar sa nu mor.
Nimic nu mai are sens!
Vorbesc aiurea...
Gandesc ceva bizar...

Si asa ma prinde,
ma chinuie
pentru ca n-am fost cuminte
si am sperat...
Iar m-am taiat
sa simt dulcea agonie,
sa simt ca totul s-a terminat,
si o sa se termine
intr-o zi definitiv!
Iar plang fara motiv!
Iar zboara catre mine!
Intuneric.
Aud pasi.
Cate secunde mi-au ramas?
E vina mea ca trebuie sa se termine?
E vina mea ca vreau sa-mi fac un bine?
Deja am terminat de scris
si m-am trezit din visul lugubru.
Lumina s-a stins
ca si orice suflare...
Doar un corp neinsufletit,
o fata,
ironic zambitoare,
Ochii deschisi.
Rece...