fericiți toți acei ce nu fac o povară din fiecare gol dintre oameni
în fața lor precum zidurile Ierihonului se sparg toate de strigăt

de câteva nopți aeroportul iubește cu săbii în dinți aud ploaia sincretică
steagul negru orgia fragmentând aerul
kilometrez izbindu-mă ca un fluture de lumina albastră
felii de nesomn pe un țărm misogin
un trăsnet abia înfoaie calendarul
sufăr pentru onoarea celor care o merită
am vocația lumii și obsesia ei deschid radioul
aștept dimineața și ninsorile
kilometrez

se macină de timp jumătate-ngropate pe rădăcini metalice
mamele morții eu parcă noaptea le aud trosnind
și oasele bazinului spre mine desfăcându-și
procesiunea sumbră prin craniul meu se-ntoarce
și sunt o capelă de arme oculte
kilometrând pauza de respiro
dintre o lovitură și alta