O știre-am dat
ÃŽn zori de zi
Să-ți spun
Că soarele răsare.

Dar tu știai.
Nimic de zis.
Și mi-ai răspuns
Cu nepăsare:
- Răsare soarele
De când
Tu nu știai
Că va apare!

Răsare soarele
De când, pământul
Tot s-a așternut
În cer și mare !

Cu nuanțe moi,
De foc de răsărit,
Și cu albastru
Până-n zare,

Poate clădi
Un infinit,
De violet,
Care nu moare.

Din seva rapiței
Și maci,
Cu gândul crud,
Se țese firul.
Și se obține
Un diafan
Portocaliu.
O nuanță tare.

Iar verde bun
De vrei să fii
Nu dispera
În căutare.

Aruncă-te
Cu-n deal de lut
Din infinitul
Cerului, în mare !