FANTOMELE EULUI


Poate c-ar trebui să alerg
dar mi-e teamă
că urmele pașilor mei
o să mă fugărească
până în lacrima strămoșilor
prelungă și infinit de curgătoare.

Mi-e frică să întorc capul
ca nu cumva urmele pașilor mei
să ia chipul sălbaticilor cai ai deșertului

Cuget și tac.

Mi-s martori și tovarăși
tăcerea și propriul eu.

Mă voi opri din această fugă
De mine, de strămoși, de eu.