Oblonitu-mi-a fereastra
Gerul cu-a lui flori de gheață;
Și în toată casa asta
Eu sunt singura viață.

Dac-ar fi un foc în sobă
Mi-ar pare că suntem doi,
Aș mai sta cu el de vorbă
Mai uitând cele nevoi.
Se arată-n neguri luna
Albe stelele sclipind
Și de ger s-aud într-una
ÃŽn pod corzile trosnind.

Se aude-n horn nebunul
Viscol aprig vâjâind
Și din streașini câte unul
Þurțurii cum cad plesnind.

Sună crengile lovite
Uscat zgomot ca de oase
Și vârtejuri repezite
Bat în ușă mânioase.
Ah! Mai vin odată, soare,
Peste albele grămezi;
Iarbă, flori nerăbdătoare
Stau mijite sub zăpezi.

Firea moartă o învie
Și din crivățul turbat
Fă-mi zefir. Iarnă pustie,
Du-te că m-am săturat.