Iubesc pe-acel ce în dispreț mă poartă
Rânjind atunci când gândul meu se-ncheagă,
Mă zvârle-n colb cleios și-apoi mă leagă
Cu lanțul vrajbei atârnat de toartă.

Mă zbat să-nving vedenia beteagă
Ce mă împinge către-o altă soartă.
Fiertura urii-n sânge cade moartă
Și-o izgonesc pe-o lacrimă întreagă.

M-afund în mâl și-n ierburi rătăcite,
Iar șerpi tăcuți s-au cuibărit în sân.
Îmi rup cămașa cu mișcări grăbite

Și-n miezul clipei despuiat rămân.
Mă-ncumet spre pustiul ce mă-nghite,
Să mă prefac în propriul meu stăpân.


13 octombrie 2004