Respirații în sutană postesc.

Adieri bolnave de cataractă tresar:
le-a speriat
tunetul unui oftat.

Din izul mentei strivite-ntre palmele mele,
albinele moarte-și țes aripi.

Iar genele tale desprinse
devin idoli în alte lumi,
ale căror țări
nu cunosc fluturarea vreunui steag.

Acolo nu există acolo.

Mormintele zboară dar nu amețesc.

Fiecare tablou sărută altfel.

Gândurile mușcă,
dar nu lasă răni atât de roșii
precum aprinsele noastre mușcate.

Burienile râd când sunt rupte:
nu-și scriu testamente,
ca florile.

Aș vrea să nu-mi mai pese că un singur cuvânt,

Măcar,

Atârnă uscat într-o pânză de păianjen.