Aceste mâini, încă visătoare…


dacă m-aș putea retrage într-o scoică
cu forme netede, clare –
ți-aș putea arăta unde se ascunde perfecțiunea

ținând scoica atent la ureche –
ai zări în depărtare marea.

dar, uite, aceste mâini, încă visătoare
și aceste picioare, cu memorie încă
mai bătătoresc calea, aiurea
către o iubire de stâncă

și cum mă mai sâcâie neuitarea
acelei întâlniri subacvatice
de parcă cineva, nevăzut, într-o noapte
mi te-ar fi introdus în creier
cu o mie de ace!

ție oricum nu-ți pasă…

de-ai ști însă cu câtă grijă te-adun
din toate nervurile timpului
nu ai mai râde atunci neîncrezător
ca un nebun

ci mi-ai aduce la picioare un port
și marea
să spargem stânca de ea,
depărtarea.

(27-28 iulie 2005)