Omul – o lacrimă curgândă
Spre un ocean fără sfârșit,
Un vis plutind pe o secundă,
Întors cu fața spre zenit.

Nu știe unde-l duce drumul
Mereu surprins de ce va fi,
Constant cu sine cum e fumul
Þigării unui hoț de zi.

Ce-i mai presus de el nu vede,
Făptură linsă de păcat,
Stăpân pe viața lui se crede
Ca un păduche pe-un soldat