De ce Apolinicul iubesc?
Statui de fildeÈ™ cu ochii de azur?
Și rochii lungi, mătase verde, ce foșnesc?

Cerceii rubinii, pe fragedul contur
Al urechiușilor, mici scoici de catifea,
Roșii îmbobocind, sunt oare-aievea?

Buclele ondulate, ca roua șerpuind
Pe liliacul parfumat și somnoros
Când dimineața, geana-și fluturând,

Își limpezește chipul aburos?
Și umerii marmoreeni, senini,
Dulceața blândă revărsându-și, plini?

Privirile curate, limpezi, tremurânde,
Strelicărind ca stelele pe cer?
Din reci abisuri coborâte-n unde

De raze argintate; de ce mai sper?
De ce, iubită, sublimă puritate,
Mă chinui ca un orb, tânjind spre moarte?