S-a rupt in mine cerul,
Isi varsa-n lume greul,
Invins se culca leul
Si rage a latrat...

Intreaga amintire
Se lupta in nestire...
Cu lacrimi de iubire,
In sange si pacat!

Uscate frunze-n ploi
Se varsa peste noi,
Astern covoare moi,
Dorul sa ni-l culcam.

La frunza ce se lasa,
Si inima ne-apasa,
De-atata dor de casa,
Incepem sa urlam!

Se zbat in noi parintii,
Se-ncing in hora sfintii,
Ne sfasiem cu dintii
Iubindu-ne osos...

Iar peste toate cele,
Ploaia de frunze grele
Ca lacrimile mele,
Se lasa dureros....

De vrei sa-mi fii mireasa
In urma totul lasa,
In toamna nemiloasa
Sa devenim paduri...

In drama omenirii,
Calcand pe legea firii
Drept florile iubirii,
Sa induram securi!

De nu, ramai in urma,
Sa faci parte din turma,
Speranta vietii curma,
Statuie fii, ca ei!

Idilica poveste
Ce-a fost si nu mai este,
Se schimba fara veste
In jalnice idei...

Eu intru in natura
Voi face o ruptura,
Intre rug si mura,
Precum o vijelie...

Cand ultima strigare
Va fi la fiecare
Eu rugul cel mai mare...
Voi vrea sa ma sfasie!

La tine dintr-odata
Ca la ultima fata
Ultima mea erata...
Ma voi gandi cu jale...

Ca frunzele de toamna
Eu tot voi fi o rana
Oprindu-ma din goana,
Iti voi cadea in cale....

Acum te poti intoarce,
Te voi lasa in pace,
In lumile opace
Dar sa nu uiti de toamna!

Ca-n asta sau cealalta,
Sau poate niciodata...
In viata-ti fara pata...
Voi fi o buruiana!