Ploaie,
spala-mi sufletul de dezamagiri,
purifica-mi tu sentimentele si emotiile
ce-mi trec prin vene in inima
si prin bataile ei pline de regrete
in tot trupul, dandu-mi viata!
Ploaie,
lasa-ti tu stropii reci sa-mi curete mintea,
sa stearga toate gandurile patate
ce s-au izbit de marginea durerii incretite
in capul meu, formand creierul!
Spala-mi tu orice amintire
ce mai bantuie inauntrul lui...
Da, spala-mi creierul cu picaturile tale!
Ploaie,
spala-mi buzele,
sa cada toate saruturile,
ce inca le simt,
de pe ele;
stinge-mi tu pasiunea
ce-a ars atata amar de vreme
pe buzele mele!
Ploaie, te rog,
lasa-ti stropii sa-mi curete ochii,
apoi obrajii si-ntreaga fiinta!
Da, ploaie, ploaie de sus,
arunca-ti in ultima clipa a noptii,
cand intre vis si realitate
mai poti sa m-atingi cu aripa ta vindecatoare,
o ultima salvare!
Curgi peste mine ca o lava mistuitoare,
fara de simtire sa purifici toate desertaciunile
ce mi-au aruncat in pacat
si trupul si sufletul si mintea deopotriva!
Spala acum, in clipa tacerii,
tot ce ma apasa, ca ma nelinisteste,
ca sa pot din nou sa ascult cum imi vorbesti
prin codul atingerii de fereastra inimii mele!
Ploaie,
uneori te simt atat de distanta,
de parca te-ai izbi in geamul meu
cu ura si cu tipete de moarte!
Te vreau din nou sa vii cu dorinte,
cu mangaieri si cu soapte...
sa bati in ferastra mea cu sarutari din partea ingerilor,
sa ma chemi in limba cerului sa-ti deschid,
ca sa pot sa-ti patrund in singurul strop de placere
ce se zbate pe fereastra inimii mele!
Ca o vena sparta de minuni
tu curgi de sus pana-n coltul de jos,
lasand o speranta aburita sa se prelinga
in urma atingerii tale!
Ploaie,
asculta-mi glasul... pe tine te chem,
invelita in alb si albastru,
sa-mi atingi prin sarutul tau rece
si inima
si sufletul
si mintea
si buzele
si ochii
si tot ce tremura inauntrul fiintei mele...
Ploaie,
prelinge-te pe trupul meu
pana cand, in nestiuta alintare,
ma vei spala de orice intinare...!