M-am lasat impietrita in privirea ta, iubite.
De-atunci nimeni nu m-a mai privit asa.
Cu toata fiinta,
Sa ma ridic
Mai presus
De frunze si
Mihaileanu rostogolit
Pe genunchii mei,
eu urcand mai presus de mansarda.
Acolo sus, pe inalt,
Iubite,
Catre tine sa ma scantei, sa mi se scurga chipul,
Peste trupul tau,
Apoi, piatra si rau deopotriva,
Vreau inapoi doar ceasca mea,
Aici m-am uscat demult, primavara nici nu am avut,
si nici nu o sa am,
mai toarna niste apa vie la poalele rochiei mele cu flori,
pe care iarasi stii sa o fluturi in vant,
El bate intr-una, eu nici nu exist,
Alearga spre ea,
Eu alerg spre tine,
imi place plansul meu, ferice aproape,
pe hartie, e saltaret si catre tine,
te iubesc fotoliu pitic,
o ceasca de cafea mult prea prelunga
ca si sufletul meu, haide un ultim vas,
un ultimo tangou,
sau, ce vrei tu.
sa spun lumii intregi iubirea mea pentru tine.
Cu anii de dor te-am asteptat,
ce nepamantean sarut mi-ai dat,
Mi-e dor de tine,
Dragoste.