Trăiesc absurd

Trăiesc absurd pe aceasta lume,
Căci mă iubesc părinții, și prietenii, și noaptea…
Și marea și apusul,
Și rasaritul… câteodată,
Doar el nu, nu mă vrea,
Se vrea pe el,
Vrea și pământul,
Pe mine nu…
Vrea marea, răsăritul,
Tot ce iubesc,
Și-i spun că-s eu cea care îl iubește
Și el la fel de mult se vrea iubit… de el,
ÃŽn cerc e el, eu in afara,
În gând îl am, mă izgonește,
Îl voi urâ? Când?
Cât mai aștept?
Îl vreau…
Dar nu mă vrea.
Să-ncep să strig?
Mai bine nu.