Când mâna se-ntinde spre lutul tăcerii
Și îngerii țin torțele lumii
Se-aude în sensuri dangătu' nvierii
Și rugile cad peceți ale vremii

Mă-ngână și noaptea și versul și starea
Culori parfumate de taine și cer
Când mâna se strânge pe masa cu sarea
ce cade în ploaie, peste mister

Mă ard sensuri în fruct de rășină
Și fulger de iarbă îmi cade în păr
Aștept ca mireasma de tei să îmi vină
plapumă albă pe-al serilor umăr

Mă iartă tu lume că sunt atât de pe dos
Și nu-mi găsesc forma în brațele tale
Ciudată de floare ce cade din haos
pe glastra ce n-are nici zbor, nici petale...