În negura nopții mult prea-ntunecoase
O mână stăină pare-a-mi frânge gâtul
Se-aude un zgomot,trosnire de oase
Se-aud și suspine caci mă-neacă plânsul

Ce-o avea cu mine? Nimeni nu-mi răspunde
De ce sunt eu victima-al ăstui omor ?
Ce taină funestă de mine se-ascunde ?
Căci degete grele m-apasă și dor.

Cu fiece secundă și fiece ceas
Trupul mi se freamătă mai rau și mai tare
Lumea prea meschină aș vrea să o las
Încredere n-am, speranta îmi moare...

Am fost eu sortită pieirii de-atunci,
De când in lumină-am scăldat ai mei ochi ?
Ori este doar rodul divinei porunci?
Ori vreo vrăjitoare m-a pus sub deochi?

Nu știu ce-i cu mine, parcă nu sunt eu,
Fața imi e albă, trupu-mi schilodit
Și degete negre m-apasă mai greu
Mă-ntreb de ce oare incă n-am murit?

Privirea imi cade pe cei cinci dusmani
Ce par sa răsara din gâtul-mi subțire
Parcă i-aș cunoaste și i-aș ști de ani...
Iar când imi dau seama nu-mi mai vin in fire


În negura nopții mult prea-ntunecoase
O mână străină părea-mi frânge gâtul
A cui era mâna cu degete groase?
A mea era mâna, al meu era gândul...