ÃŽn echilibru, piramide-s capete
de cale-n asfințitul norilor hai-hui
ascunși sub voal de lama zilelor, ce te
măsoară-n gât de alte corzi, pe unde nu-i

șuier cu aripi, stins ochi albit, de șarpe,
culoar mai către noapte-n trecere prin vad,
cu sunetele prinse în șuvoi, car pe
același orb, adus sub scară, când să cad

adânc în ceruri, cu oasele de sare,
crengi aruncând spre mine zbor, ție un fald,
sub frunze ni-s cântecele toate, care
vor idoli, să le-mbrace-n pleoape aur cald.

Cum zorilor de veghe numai sorii le
mai cântă-a fum, ne mor privighetorile.