au mai ramas cateva cuvinte
unul intr-un colt,altul in alt colt
si tot asa sunt risipite,
cine stie cate colturi sunt...
poate ca am o inima de piatra,
putin mai colturoasa.
gandul asta ma framanta mai nou
dar ma gandesc ca
poate ar fi de forma sferica
dar atunci oare unde ar fi cuvintele?
am impresia ca intrebarile astea raman
incremenite
ca si cum ar fi sculptate,
amintiri pentru cel ce va urma
peste ani,
peste drumuri de piatra,
peste ziduri.
povesti de piatra au inceput
demult
cand fulgerele loveau pietre,
cand doua pietre purtau legi,
cand multe pietre tinteau cerul.
cateva versuri neslefuite
poate mai ascund povesti
de mult pierdute,
ingropate pe undeva.
pana la urma,pietre sunt peste tot...