el avea o iubire în loc de umbră o purta în pieptul albastru pe gât
ținea o gară din care plecau trenuri mereu spre nord
se întrebau ceilalți de unde atâtea trenuri le înghițea nordul
tăcerile bilete de liberă trecere domnule permisul
sau inima dumneavoastră doamnă
urmează pădurea de aramă și orașul din centrul pământului
cine

acolo coboram eu cu nenumitele sentimente pe degete
purtam un rucsac de un verde biagio și toate veneau de la sine
încrucișam străzile de parcă libertatea s-ar fi rostogolit la încheietură
brățară vie șarpele pe atunci agățam păsări de linia orizontului și el
se spăla pe mâini înainte de a face dragoste
și mai cine

apoi am plecat din orașul cu statui transparente
viața era pe undeva pe la mijlocul trenului lângă geam
între un rondo violet și zgomotul nordului
toamna îmi creștea muguri de poeme sub piele
tu erai tată