ÃŽn straturi ascunse de vremuri,
Vulcanii mocnesc furibunzi.
Vor parcă să iasă- n lumina,
S-aprindă pământul, să curețe tot.
Din adâncuri ies aburi și mâluri
Și-o liniște tainică ce-anunță furtuna
Se simte în aer și-n noi.
Simt clocotul mut al lutului și mi-e frică.
Ce va fi? Mă întreb…
Se întoarce trecutul?
E timpul s-o luăm de la capăt?
Suntem prea murdari, mult prea răi?
Natura se încarcă de furii,
Revarsă ape si foc,
Distruge și case și vise,
Memoria vieții în lut.
Ne ceartă pământul ,
Și cerul ne ceartă
Și noi insistăm în păcat!
Uităm să iubim, să iertăm.
Trăim mereu un sfârșit de poveste
Uitând de viața din noi.