încheietura mâinii
îmbălsăma tăcerea.
ochii înfipți în cele mai mici detalii sfidau pielea
întinsă spre ceasurile amiezii.
pe moment ne-am pus suferințele la o parte în grabă
și am alergat printre regrete.
glasul tuns scurt al ierbii ademenea
culorile mărunte ale insectelor.
ne-am oprit la o intersecție cu mult calm, cap și pajură.
fiecare priveam înlăuntrul celuilalt
ungându-ne mecanismul
prelungindu-l cu infinituri simetric opuse
unul de-a dreapta și celălalt de rezervă.
ne iubeam rănile mai mult decât ne dădeam seama
puneam ceasul să sune în afara noastră