rupt de podea ca din cuie
cauți un suflet în jur ,într-un vis ,într-o carte
pagini proeminente ți-arată
cum să mai ieși din nevoi
anemii, astenii de sezon , zbor caligrafic prin foi
realitatea fierbe până te-apasă
să mă simt îmi tot spun ca acasă
las fereastra uscată din mâini
o hrănesc cu iarba albastră
mătura cu coadă a melancoliei
scutură fărâmele negre de gând
steaua mea blândă se-mbracă de sărbatoare
se va lăsa (pesemne)(o vreme)
privită-ndelung
adevărul zgârie strecurând umilințe
trupul mânuit de fisuri( mi le vor )
caracatița melancolică zvârle flori tuturor
asigurându-i de o puzderie de sentimente
( și aici se poate vorbi de-un succes al mecanicii )
bătăliile strâns câștigate ori primite de trup
defilează-n oglinda tristeții
cât să-ți spui la ce bun
măștile voastre mă mușcă de față
mai bine vă uit
sufletul își caută fără-ncetare
cetate și scut ...