Ochii tăi, două smaralde,
Două lacuri, două patimi,
Mă privesc pervers și tandri,
ÃŽn penumbra care cade,
Ostenită printre lacrimi.

Gura ta cea mincinoasă,
Care vorbe dulci doar spune,
În tăcerea ce surâde,
Cântă-ncet melodioasă
Când mă mângâie pe nume.

Eu o mușc, ea mi se plânge,
Și mai vrea în continuare,
S-o sărut o veșnicie,
Chiar când lacrima mai curge,
Altfel de tristețe moare.

Și mă blestemă perfidă,
Toamne grele să mă pască,
Cu nopți lungi, pline cu brumă
De nisip să-mi fiu clepsidră
Când voi fi iubirii iască