De-atâta vară s-a pătat cireșul
Și plânge picuri smulși din bolta verde,
Crestată-n ramuri, rana i se pierde
Codanei când cercei i-atârnă-alesul.

Obraji pătează cu sclipiri din roșul
Desprins din gura hulpavă, dar fragă,
Furată de flăcău de la cea dragă,
Când se apleacă să-și ridice coșul.

Ea bate-n gene, râde, îl împinge,
Pe cale fuge, dar în urmă cată,
Cerșind un alt sărut, îmbujorată
De gustul crud de fruct ce o învinge.

El a-nțeles, și-aleargă pișicherul
De drag cu mâna mijlocu-i cuprinde,
O strânge și privirea li se-aprinde.
De zor ce-i poartă, au vărsat panerul.