Se sparg corăbiile de mal
Și luna caută ce n-a găsit.
Mai lunecă un val și încă un val
Iar apele in veci au răgușit!

Se odihnește marea, a împietrit
Chiar și năravul îi doarme dezvelit.
O sărută cerul și o ia a lui mireasă
E rece și puțin ostilă, dar frumoasă!

Undeva spre zori, un ghemuleÈ› de vis
Din propriile adincuri i s-a prelins:
Cum vin corăbii, mingîindu-i sînul
Iar norii fierb, și-i gelos cerul-bătrînul.