Un copil rafinează copilăria
Prin ochi, cu joaca pălăria
Prin care se mișcă lucrurile interzise,
Copleșitor, elanurile îi alunecă în vise.

Copilul aleargă pe pielea abstractă,
Sugrumă un ideal înălbit de cataractă,
Neștiința se încolăcește pe sfera ochilor umezi,
De privirea ingenuă atârnă îngeri obezi.

Se prăbușește în tânăr iubirea meduză,
O fecioară este violată pe a sa buză,
Strigă și țipătul înroșește neputința crasă,
O aud și o adăpostesc în verbul ce-mi este casă.

Desăvârșirea dansează blues cu imperfecțiunea
Pe scena cu emoții turmentate în care dirijorul defrișează secțiunea
De sunete zvâcnind în cadențe apăsătoare,
Copleșitor, un verb mușcă din substantive delăsătoare.

Un om rațional secționează cu logică absurdul
În care tenor este mutul și profesor surdul,
Peste efemer se așterne un dor integral
De lumină vie într-un spațiu sepulcral.

Mă răvășește surplusul de luciditate
Și voința este străbătută de un maxim de electricitate,
Fulgerele flagelează fluturii atrași de licurici
Și carnea saturată de alb este pișcată de purici.

Maturitatea dobândește transparență de cristal
Spart de umbrele solide ce urcă pe piedestal,
O beau și mă învălui în aura logicii
Ce îmi zgârâie intelectul cu ghearele pisicii.

Bătrânul cerșește la poarta bisericii gotice
Un surplus de ani sclipind în simulacre erotice,
Abia acum înțelege minunea de a fi cocoțat în viitor,
Experiența cade în trecut și se transformă în cerșetor.