-1-

ceva fâlfâie din aripi.
o fi vreun porc zburător
sau noos-ul ieșit, nu demult, din găoace?

„știi ceva? -
îmi spune celălalt, plictisit.
„dă-te la o parte,
că-mi iei aerul poetic!”



-2-

de-atunci nu prea se mai scrie nimic,
doar se tencuiește.
mortaru-i din cuvinte igrasioase,
zidul, atât de fragil,
încât poți să-l dărâmi cu privirea.

păzea!



-3-

p(r)oezia, ca o imitație a pielii,
cu artificii și perle,
de parcă altundeva s-ar petrece totul.

unde-i realitatea, acolo-i și himera.
pasul următor e tristețea,
apoi,
doar un continuu repaus.

pentu a spune da,
trebuie să fi rostit de mii de ori
nu.