o gară nu înseamnă nimic
șocul este al ferestrelor
când ți se trântesc în față
iar trenul mușcă
evidența unei desprinderi

ai fi putut iubi
ai fi putut iubi
ai fi putut iubi

peronul murdar zace sub tălpi
strivești un chiștoc
ți se face greață
alături se bea se șterg șiroaie
transpirații
e prea îmbâcsită gara asta
cu zâmbetul pervers pe la colțuri

și te apleci verși tot te cureți
apa spală șinele de vinovăție
cel care a plecat este
mai mult decât un ucigaș
din imprudență
dar nu poate plăti la nesfârșit
același voiaj

să călătorim mai bine singuri
fiecare în vagonul rezervat
numai noaptea
am fi frumoși ca peștii
în acvariu
un solipsism confortabil
și ne-am despărți
fără cruzimea sepiei de mare