Clipesc...
... undeva dansează nisipuri după foșnetul pleoapelor mele...
...privesc depărtări încercând să ghicesc.. unde-mi călătorește stihia...
și-n pasul ei tainic s-aude ecoul zborului liber de porumbel:
Se-ntoarce spre Sine.
Aș vrea să nu se piardă-n pustiu
Fiecare tremur de geană, să știu
că simți și tu uneori o boare de vânt ce te mângâie
și îți întorci fața spre soare-răsare: acolo, unde sînt eu.
Zâmbind, să contempli infinitul de zări,
Albastrul adânc ce te poartă-n noi adâncimi,
Pământul, cu mutele-i gânduri...
rătăcite-n murmur de râu...
Să strângi în palme stropii de ploaie,
Spălându-ți fruntea de grijile zilei
Și să ne-ntoarcem prin tăcere la-ntregul și tihna
ce-au fost înainte Zidirii...