Ai strâns pumnul
Și palma prea mică
S-a cufundat în durere...
Aveam sufletul prea mare
Și nu putea
Să îl cuprindă
Să îl zdrobească numai
Cu mâna stângă...

Ca fulger
A doua mână
În arc de cerc
S-a abătut
Să îl transforme în țărână
Ca pe o gâză
Dar tot era prea mare
Cum poate să-l cuprindă?

Gândul
Din mine a țâșnit:
Nu e mai simplu
Să-l pui pe bătătură
Și peste el să joci
Să îl zdrobești cu ură
Să fie iar ce-a fost?...
Când dragoste ți-am dăruit
A fost coloană de lumină
Tu l-ai făcut să fie
Doar țărână...