Cel mai bun poem nu s-a scris niciodată.
Nici cel mai frumos tablou nu s-a pictat
vreodată.
Dar dacă ar exista,
ar vorbi de tine
ți-ar picta mâinile așa cum stăteai
în serile de vară
frământând aluaturi și mestecând
cu lingura în mâncare
în timp ce un ochi îl aruncai spre
caietele de teme
și o ureche o aveai aplecată
la lecția învățată pe de rost.

Probabil gura ta n-a gustat cele mai fine esențe
dar vocea ta chema somnul din adâncuri
și înșira povești cu zâne...
Deși ochii n-au cunoscut nici munți nici marea
în ei regăseam drumul acasă
la pieptul tău se coborau îngerii
pe-nserat.
Chiar dacă mâinile nu au esențe de-artist
nici un doctor nu a fost mai iscusit
bandajând energic rănile din genunchi
sau coate printre sughițuri de copil.

Nici un pictor nu-ți va putea picta vreodată mâinile.

Cel mai bun poem ar fi despre tine, mamă
Dar nu-i cine a scrie despre iubire
Pictorii sunt orbi
poeții muți
în fața lucrurilor sfinte
rămânem mereu păgâni.