Ce văzător e-n văz și ce vedere în cel privit - care-i
consacră ochiului? În ce prefigurare a închiderii lumilor
se-ndreptățește, se-obîrșește ochiul, din ce sfîrșit al lumii
în lumină vedem acum un mugur? Nu-i moartea mea adusă-ntreagă-n raza ce se instituie-ntre mine și mugur? Ajung în
miezul morții mele ca să pot privi un prun în floare, numai
din toată pierderea poate să se nască privirea ce mă dăruie,
vederea care îmi vine din lucruri. Și necontenit mă mistui
dinspre ora morții mele ca să ajung să-mi aparțin, să mă
adun la mine ca auz, ca gînd, ca privire, astfel încît la urmă cînd țărîna îmi va rămîne singură, nu spre sfîrșit o să privesc, ci voi vedea lumina pură, punctul luminos al izbucnirii lumilor, și nu va fi lăuntru pentru nici un în afară și nici un în-afară pentru nici un lăuntru, voi vedea cu faptul de a fi văzut, voi regăsi în perisabilitatea mugurelui toată îndreptățirea oricărui extaz și-a absorbirii
lumilor în Brahma,- și-am să mă duc sub flori și paseri și sub trecătoare zodii de sus, o mînă de cenușă și pămînt.


(preluat din volumul"Carul mare" - Cartea Românească/1991)