O aripă și un strigăt ajung,
tu așa credeai.

Harababura rostuită însă
prin toate depărtările inimii
își consumă ultimul argument.

Aproape recunoști
de pe scripeți prăbușindu-se ultimul ocean
accesibil.

Aproape înțelegi
derizoria limpezime
a răbdărilor.

Iar viața noastră,
măsurată în marginea cerului,
își clădește cenușa de ambele părți.
De parcă glasurile pline ar fi căzut
în glasurile goale. De parcă spațiul unei tîrcoale
respiră prin silabele îngrijorării.

Cu totul stăruitoare au rămas
doar zilele slăbite printr-un regret.Mai încoace,
printre capcane, albul despărțirii
ne înghesuie beregata.


(preluat din "Omul fără voie" - Cartea Românească/colecția Hyperion - 1980)