Ne-au dispus în șir pe toți,
Ceream spirt solid să ne hrănim în liniște plămânii
Ei ne picuram zgomot pe tendoane
De suferință se cocârjeau necredincioșii.

S-au îmboldit - ca un tic ușor, ca un fluierat
Bocancii lipăind grațios
Și două tuse pricopsite la un mezat
Noi și doi soldați depănând melancolie printre anamneze.

Ticăit de ceasornice din vremuri străvezii
Vuiet stichiu legănat într-un amvon.
Păsările-au încremenit pe stâlpi și atele
Și gândul asudat fără prea mult aplomb.

Nu mai era mult.
Caschetele nu mai visau mâncare ori femei goale
Și ca-ntr-un război pierdut mai demult
Nu așteptam aplauze.

Nu mai eram mulți
Ne-au dispus pe ultimii rămași
Așteptarea cântărea pe suflete
Ca un roșu săgetând prin noi amurgul

Eram puțini și așteptam în șir
Fantome nefăcând măcar umbră pământului
Să ne vină rândul.
Iar dinții clănțăneau și...
În loc de răcoarea țevii
Am primit rația zilnică de durere.