mâine și poimâine
să nu-mi tulburați apele
și nici liniștea lăsată în
colțul sufletului la dospit
sunt plecat puțin în
lumea de dincolo
să culeg mere pădurețe
îi datorez celui cu
părul alb ca spuma laptelui
un suflet
poate îl îmbunez puțin
dacă îi strecor în sân
o mână de merișoare acre
el care a urzit universul din nimic
în șase zile relative
și l-a presărat cu boabe de nisip
adunate ghemotoc în cete
cel care
viață și păcat primordial
mi-a turnat în peștera sufletului
înainte ca primul țipăt de durere
să se nască din gâtul meu
inundat de lichidul amniotic
pe-atunci mi-a zis
tu te vei naște
mâine după prânz când
babele o să pregătească cădelnițele
făcute din oale ruginite
să tămâie bucați de pământ
pe terenurile alea semănate cu cruci
lasă o să ai și tu locul tău
aici și acolo sau
poate doar acolo
depinde câte ploi de păcat te vor prinde
acum fugi și ia-ți în primire
durerile sudoarea
pâinea cea de toate zilele și
mai mi-a zis ceva
dar de-atâta grabă
i-am uitat vorbele pe drum

lăsați-mi apele limpezi și
liniștea sufletului la dospit
simt că poimâine pe seară
trebuie să-mi plătesc datoria