Ai devenit ceva ce nu-ți mai semăn
Ceva între ferigă și delfini
Ești înțeles cu toate să te-acoperi
La rădăcina florilor de crini

Te faci iar început – împărtășire
Te reîntorci la zero și la tot
Când primăvara râde în neștire
Prin miei cuminți cu verde crud în bot

Se surpă-n jur drapele și nădejdea
Ceasuri de foc se sting pe plinte reci
Ai devenit ceva ce nu se-ncrede
Decât în jertfa greilor berbeci

Ne suntem tăietori și toată jertfa
Unul pe muguri limpezi adormind
Și altul ferecat între izvoare
Cu buze împletite în argint

Ne complicăm hapsân tărăgănirea
În vagi dileme strângem serioși
O brumă de suflare când la tine
Stă toată primăvara-n ochi frumoși

Întinerești la-ntrezărirea ierbii
Și noi ca sub progerii pârguim
Ai devenit ceva ce nu-ți mai semăn
Un puști-diavol-tată-serafim

Te-ntorci înspre esențe și concluzii
Ceva între ferigă și delfini
Deasupra te înspăimântă aspru duzii
În violet de faptă să te-nchini

Revii la floare, la sămânța cărnii
Iar noi gătim pomeni și îndârjiri
În dric se vor urca naivi nepoții
Când tu probezi plângând cununi de miri

Aș vrea doar să-nțeleg, să-mi fie una
Dacă te-aștept să vii și ești plecat
Sau dacă, nevenit dintotdeauna
Vestea că vii nici nu m-a prins bărbat

Că nu de alta dar scânteie strașnic
În depărtări ce zările nu pot
Și nu știu dacă-i semnul bucuriei
Sau strigăt pentru arderea de tot.