aleargă apăsat încă o lună
pe tâmplele din anii ce-s impari
și lunecă penelul pe un segment de cerc
ce-l va-nchide punctul singur
și numărul ce poate fi cândva
chiar unul dintre cele pare
din viața mea

atinge fruntea o mână celestă
ce poartă unicul inel
din două cercuri ce-s unite-n sens
o jumătate-ntr-un întreg
de un penel și Bi culori
impare își rostesc priviri celeste
cu viața mea

seduce cu-n sărut fărâma de rămas
pe arcul vieții verde-i doar tăcerea
unui pas ales lângă alt pas
și-i descifrează umbra cea impară
chipului udat de roua dimineții
culoarea unui cerc complet
ca viața.