De ce-mi apari înspre apus, femeie,
Tu, iarbă, încolțind a bătătură,
Lăsând pe talpă riduri și arsură
Si răni de-nchipuite curcubeie

Fieraru-i orb, tocilaria-i goală
Pe nicovala timpului, rugina,
A-ncremenit în vetre vechi lumina
Rezămislind abis atins de boală

Întoarce-te în basme și în fluturi
Si să-mi revii în orice dimineață
De rouă părul nopții când ți-l scuturi.

Poate atunci, când ielele agață,
Foc viu pe sfori de nori ca așternuturi
Să-mi scrii încet, cu-o lacrimă, pe față.