o casă cu ferestre deschise o liniște amplă cu falduri bogate
vântul prin perdea și cât de departe ar trebui să ajungem
dincolo de coline dincolo de orizont de oameni de marginea unor senzații nedefinite

soarele în apă și 1000 de poduri născute din ceață 1000 de lumini la capătul nostru
niciodată aproape niciodată departe niciodată acasă niciodată prea mult niciodată la timp
uneori doar câteva cuvinte scrise în fugă pe țărmuri străine pe nisipuri mișcătoare

alunecăm spre grădini secrete cu blândețea animalelor ucise la timp
nimic de iertat nimic de închis în cutii nimic de trecut mai departe

trebuie să rămânem vii doar pentru asta am traversat cu neliniște un sfârșit de secol însingurat
trebuie să rămânem la pândă într-o seară sfânta luciditate a neputințelor și plecărilor noastre
se va ridica peste blocuri înroșind cerul cu sânge proaspăt numai bun de colorat asfințitul

uneori te ridici și închizi ferestrele
nu mai e nimic de văzut și cunoscut în afară


ascultă acest text în lectura autoarei