El mă așteaptă poleit în lumină
mereu pregătit pentru
clipa noastră de dragoste.
El se apropie de mine
ca și un murmur,
palmele lui
alunecă pe pielea mea
ca și cum s-ar juca
adevăr sau minciună.
El mă iubeste,
el nu mă iubeste,
puntea dintre ele
e atât de subțire
dar buzele lui
mă găsesc oriunde
m-aș ascunde.
Inima lui bate mereu
pentru mine
deși uneori încălzește alte trupuri.
Dragostea e uneori mincinoasă
alteori profundă.
Dar el mă caută și mă gasește
îmi spune povești pe care eu
ar trebui să le cred,
chiar eu, uneori, mă regăsesc în ele.
El mă iubește,
mă iubește carnal
asa cum n-a mai iubit
niciodată o altă femeie.
În clipa de intimitate
este al meu și numai al meu
și eu a lui si numai a lui
apoi clipele fug
privirea lui îmbracă alte chipuri
dar el se jură
că numai pe mine mă iubeste.
Dragostea este ca și o oglindă
de aceea eu îl cred
de câte ori mă privesc văd doar chipul meu
niciodată chipul altei femei.
Nu pot să ascund totuși că
mă roade mereu întrebarea
câte femei se privesc în
oglindă și reușesc să se vadă
doar pe ele însele ?