Motto « Iubirea e o stâncă »
Sonet CCLXVIII de Cristian Vasiliu

Iubirea e o stâncă prin care sap tunele
Ce nu se întretaie; doar urmele de pași
Îmi mai aduc aminte că pe acolo-n cele
Mai fericite clipe eu mi-am făcut sălaș.
Iubirea e o stâncă. Mă trec precum o apă
Din munții tinereții spre bătrâneți de iad
Și adormind cu dorul înghesuit sub pleoapă,
O voi găsi la urmă, când voi seca, în vad.
Iubirea e o stâncă. În inimă cu timpul
Povara ne’mpărțită devine tot mai grea
Și-o zvârlu cu putere ca să dărâm Olimpul
Sau mă târăsc spre Hades și mă îngrop sub ea.
(Ascultă-mă, iubito! Nu te-am mințit și încă
Deasupra noastră-atârnă Iubirea ca o stâncă!)

24 iunie 2009