lumea ne dădea fifty fifty

noi mototoleam adevăr după adevăr
și aruncam cu ele în răsărituri de soare
ne păsa fix în coșul pieptului
de relația asta

rîdeam de lumina spartă în mii de raze
de oamenii cu riduri ce dădeau îngăduitor din cap
și căutam mînă în mînă
un nou 100%
evitînd intrarea în sevraj


uneori mă făceam că trăiesc
ca o dîră de benzină prelinsă pe
asfaltul pe care călcai
tu te deghizai în chibritul
aruncat neatent peste umăr


alteori ne aprindeam
doar de la un gînd cu tivul rupt
de seara precedentă
ori de la o cută cu miros de trup în cearșaf


gravitația a fost singura lege care ne-a despărțit


și-ntr-o luni dimineață
am găsit ca bilet de adio
tăcerea
un bărbat gol în casa scării
pe lîngă care treci repede
fără să-l poți privi în ochi