Curând, depărtările se vor rupe
Și mici fărâme de cristal,
ÃŽncet ne vor crupe
Cu vieți amare de chihlimbar.

Viața se va despărți și ea
Și lungi cotloane cenușii
Vor umple inimile gri
De sânge-amar și de vopsea.

Cu câtă ușurință, cu câtă alinare
Vom vedea și vom privi
Moartea ca pe-o întrebare:
Între a fi și a nu fi ?

Cioburi mici ne vor împunge…
Le vom înfige mai adânc!
Stop! Atât! De-ajuns! Ajunge!
Ne va striga El tremurând

Și cu picioarele-ndoite
Se va ruga de noi ușor:
Voi, ca ființe plăsmuite,
De mâna mea, stați c-o să mor!

Atunci privirea va cuprinde
ÃŽntreg cuprinsul necuprins
Și-o flacăra se va aprinde
Și soarele se va fi stins.