dincolo de orașul căzut din slove de aur
în cuvinte de fier
tu cauți locul din preajma începutului
golul de care plinul e îndrăgostit
totul e să intri în Hora de la Frumușica
cu șase femei înlănțuite-n ritmul sacru
femei cu chipuri născute din moartea originară
cu privirile devenite un cerc de foc nevăzut
de care plinul e îndrăgostit
totul e să vii la Soborul Zeițelor
lângă Marea Mumă
și idoli en violon
în lumina ce domină universul
negru și antinegru
alb și antialb
roșu și antiroșu
uneori ajunge o spirală în S culcat
pentru a crea o lume
de care plinul e îndrăgostit
totul e să înaintezi
din lumina cu găuri de viermi
a orașului de fier
în privirea tot mai intensă
în privirea-strigăt
a unei secrete lumini
întreit-arzânda lumină
de care plinul e îndrăgostit
***
deschizi nenumărate
uși glisante
- pași precum linii oarbe pe obrazul nou-născutului-
dar prea acum de ieri cândva
toate drumurile au prins rădăcini
în păienjenișul peniței
cum să te-apropii
de centrul comprimat în ochiul
unicornului
Tată al acestei sâmbete de viziuni
dure ca diamantul
lasă-ți mâna pe imaginea mână
sărutul pe lamura inexistenței
umbra pe fila aeriană
a unui gând
altfel
secolul îmi sudează degetele pe creier
***
a venit ziua cu nocturna caligrafie a lucrurilor
a muri devine o frază care te continuă
mâinile care ți se întind trec prin cuvinte
o clipă rezemat de un perete adjectiv
visezi fata în tricou alb din fața tutungeriei
cu gesturile cusute
de mirt și cerneală
o grație semănând cu un număr
o mașină de scris glifuri de aer în urechea furtunii
când timpul și amintirile scapă auzului
***
ea poartă o cunună de mirt
și un coș de cetină
cu un con de brad
un șarpe în spirală
un ou și un mesaj
într-un sul de papirus
''nașterea-i un cataclism cosmic
care-i preface pe cei vii în morți''
umbra ei
e poarta umbrei
locul unde își înmoaie
copiștii din mănăstiri
pana de gâscă
când mă apropii de ea
simt cum timpul se scurge
în ambele sensuri
și văd poarta sărutului
în vârtejul unui sunet
originar
mereu îi ascult chipul
unduind în tăcerea
dintre două melodii
simultane
pradă ecoului
celuilalt Chip
materia e sunet îndrăgostit
când vei jupui numele
și forma
tuturor lucrurilor
vei regăsi catedrala
de foc și orga lui Bach
tot ce se vede
e lumină divină
răsucită-n cochilii
gânditoare
cine ești Tu
privindu-ne de la fereastra
casei noastre
înainte ca zidarii
să fi pus prima cărămidă
eu caut gama fierbinte
în care verbul a fi se stinge
în spiritul tău melodic
astfel în străfiind voi fi fiind
în nefiind
eu sunt eclipsa dintre sunet și sunt
***
când un bărbat își găsește femeia sa
și o femeie își găsește bărbatul său
lumea se închide pentru ei
și vor căuta la nesfârșit unul în altul
și nici Dumnezeu nu va mai încăpea între ei
de aceea El le va trimite copilul
rupt din coastele lor
în care El se va îmbrăca
pentru a le câștiga iubirea
niciodată iubirea nu va purta veșminte
de carne mai curată
gândind la acestea
încearcă să te transformi în propriul tău gând
care nu are nevoie de forma ta momentană
pentru a fi și a acționa
fii doar gând și poți să-ți dai orice formă
poți crea orice spațiu în care să acționezi
poți penetra spațiile create de alții
luând forma vibrațiilor lor
pentru a le recunoaște și înțelege
pentru a le iubi
ne-am putea întâlni în orașul alchimic
și aș putea îmbrăca pentru tine
o suită de câteva milioane de chipuri pe secundă
acest fenomen ar fi de fapt un limbaj
tandru și nesfârșit de sensuri
într-o simplă declarație de dragoste
și m-aș lansa în jocuri rafinate de lumină și umbră
inducându-ți o paletă bogată de stări
îmbătătoare sau incitante
ascunzându-mă în formele fixe ale decorului
pentru a mă lăsa căutată
apoi descoperită
ce ar fi iubirea dintre noi
o neodihnită fântână de curcubee
creatoare de sensuri și trăiri
și te-aș numi pe numele
pe care nu ți-l știi
cel cu care te-a chemat prima dată Tatăl Ceresc
după ce te-a născut
și m-ai chema pe numele pe care eu mi-l cunosc
fiindcă am fost strigată
și urechea ta a cântat de fericire
ascultându-i muzica
***
poemul îți copiază linia pură a dinților
aud o pădure de liliac în limbajul febril
dintre un trup de rouă și trup
de la apă la carne secretele canale
de chitară albă
în textul plutitor
aurora neagră a nopților
înstelând biografia cuvintelor
cum să te văd
sub transparentele cadavre
ce duc la tine decât
cu chipul înclinat pe pagina goală
adormi în frunzișul neted al hârtiei
sub răcoroase plete numele meu
are un sunet de vâslă
***
eram trecând o carte la infinitiv
ceea ce nu am fost nicicând
făptura mi-o pândea
făptura ca o zi asediată de cosmosul virtual
nici marea în intimitatea ei fastuoasă
cu creșterea eterică a poemului
nici mâna ta căutând maneta pentru luminile de poziție
pe când mașina dilata ficțiuni impenetrabile
nici misterioasa cască de duraluminiu
uitată lângă discoteca video
nu vor dăinui
în prea îndepărtata strană a ființei
mai mult decât o dulcis aria
o schijă de aur din scriitura
unei nesfârșite cărți
pierdute
***
după o lentă rotire într-o sete cu noroiul vitrificat
albe striații de sticlă și oțel gânditor
unde luptători cu obuze de ceață se fotografiază pe rănile altora
acum țâșnește fosforescentul ochi
sub roza suprafețelor
privirea-i purtând mușcătura punctului
privire absolută a luminii în propria lumină
descărcând atrocea eclipsă
în pielea subteranelor căi lactee
arene ale cuvintelor fără întoarcere
ecou-tunel de silabe mirt praf cosmic
am uitat totul într-un vis
când orașele dansau pe inimă/ecou
muzicanții strângeau în mâini transparente
armonica de sticlă
sunetul era o stea căzătoare
călătorul singuratic o curbă sonoră
părăsind spațiul
în golul ce domină lucrurile
din stradă în stradă cădeam
cu trupul asediat de calea lactee zero
a fi atât de târziu în lacrima care te naște
cu umerii ascuțiți de copilărie
încet fața ți se desprinde ca un cuvânt necunoscut
de pe lucruri atât de bine știute
ca să mă iubești trebuie să arzi toate adjectivele
vei cunoaște puterea erosiune a golului
te vei obișnui cu motociclete cristale lichide
vei șterge pânza de păianjen a ironiei
rânjetul argintiu al monezilor
mașina de scris cu panglica roasă de un vers de Bacovia
leprosul cu mâini de sticlă înroșită
vei dansa noaptea pe acoperișul fabricii de oxigen
iederă carbonizată în lunetă
îți voi aprinde frunzișul răcoros al gesturilor
cu flăcări iuți ca pulsul nebunului
fericită e pasărea ce-și stăpânește zborul în zbor
e o festivitate neînțeleasă reîntoarcerea în tine
într-un salon sterilizat de vise
îți injectezi secunda de uitare
muzica neașteptată vâslă înverzind în privirile orbilor
m-acoperă cerul dintre albul ochilor și corola imaginii
e întuneric violet în flori uriașe de cireș
corturi sub care mă clatin odată cu lumea
până la limita umbrei
am uitat totul într-un vis
pierdute imperii într-un colaps sintactic
înfiorând paginile dintr-un punct perforat
cât mai departe de inima
citind etern
***
nu mai e nimic de trăit
durata lin se surpă-n gând
te-apasă amintirile și devii spațiu pur
chipul ți-e locuit de spectrele
chipurilor trecute
e timpul să cauți lumina
din noaptea nunții mamei
în orașul alchimic
***
trup de cerneală
cu schije de adjective
interior de absență grafică
friabil spațiu și hemoglobina
unui adevăr tremurat
atomizat de metroul vocalelor
într-un text necunoscut
aerat de luna albastră
săpată împotriva casei
orașul fonetic
***
mai bine pierzi tot sângele
decât muzica din tine
sunetele ce se surpă în arcana arcanissima
dintr-o catedrală gotică
timpul melodic desenat de ogive
îți locuiește chipul
în preajma rozetei de la Compostela
liman de sensuri întețind lumina
cu trasee radiante
pe o rețea de careuri duble
având drept pol asimetric
centrul unei pentagrame
solve et coagula
timpul fulgerător din vitralii
îți redă chipul de vellum
risipit în tuburi de orgă
și-n roua pădurii de liliac
din Baia de Aramă
în preajma rozetei gotice
cu rețele de careuri duble mari și mici
formând doar urzeala elementară
în timp ce croiala
ritmul principal al armăturii
e o temă independentă
cu motivele dominante
orizontale și verticale
susținute de un pentagon mare
și seria descrescătoare a pentagramelor
ce se înscriu firesc în el
focalizând lumina și sensul
solve et coagula
timpul imaginar din campus stellae
desfacerea unui gând de lumină din sine
întru sine
nunta chymică sub bolți în arc frânt
păsări phoenix în ferestre roz
splendor solis în coada păunului
anagrame
palindromuri
scări
triunghiuri
și atractori stranii
solve et coagula
timpul închegat în lumina moale
din coama calului Sfântului Iacob
vei vedea pe fundul athanorului cum răsare
orașul alchimic
dintr-un sunet dodecaedric
incendiind vechile pergamente
ale tuturor chipurilor
din cartea numelor moarte
***
timpul e fantoma întregului
***
forma ta arde ceața din fața catedralei
formă arzătoare
formă mistuitoare
formă iluminantă
formă purificatoare
formă transformatoare
formă răstignitoare
formă lucrătoare
formă dominatoare
formă tânjitoare
formă îmbătătoare
formă unificatoare
formă iubitoare
privirea mea surpă timpul din preajma altarului
privire iubitoare
privire unificatoare
privire îmbătătoare
privire tânjitoare
privire dominatoare
privire lucrătoare
privire răstignitoare
privire transformatoare
privire purificatoare
privire iluminantă
privire mistuitoare
privire arzătoare
exiști fiindcă Dumnezeu te privește
timpul e privirea întregului
privirea cu care întregul observă partea
și privirea cu care partea vede întregul
nașterea formelor e un duel al privirilor
în orașul alchimic
o încleștare de tainice forme de timp
dublul tău virtual vibrează
între cele două săgeți ale timpului
una de la întreg la parte
și alta de la parte la întreg
acum ești la răspântie
o formă arzătoare cu privirea iubitoare
când privirea ta e mai intensă
decât privirea întregului
și brusc trăiești în același timp
toate formele posibile
***
probabil turla
tur la
t urla
și infinitivul cometelor
în penița lunetă
mă presează să scriu
această coregrafie ritmică în piatră
strălucind prin ceața literelor
dincolo de pagina
pe care voi nota cât de bine știau cei vechi
arta de a erotiza hazardul
coeziune a centrului
aici îmi asum toate rănile căzătoare
într-un destin provocat
singur între cuvânt și frază
îmi sunt neagră visare de sine
dar împotriva nopții
***
un oraș alchimic nu poate avea o formă stabilă
el este un dans de principii
în neobosită creație și transfigurare
o ființă nesfârșită
după chipul și asemănarea locuitorilor săi
ființe infinite și punctiforme
dezvoltând sau resorbind halouri de energie
transformarea acestor labile emanații de putere
cu un ocean de nuanțe
ascultă de un punct central
conștiința creatoare
focar de iubire și echilibru
ce dezvoltă lumi contrarii în desăvârșită armonie
și vindecă toate dizarmoniile accidentale
dăruindu-se pe Sine
cu o voluptate inimaginabilă
totul e o ierarhie de lumi
a aceluiași trup viu
dezinvolt și generos
deținând arta echilibrului mobil
esența Alchimiei și a zborului
cea mai mare desfătare a libertății
de a fi în acțiune prin iubire
infinitul în sferă
de la forma unui chip
până la estomparea sa
într-un glob de lumină alb-aurie
nașterea formei în aceste lumi
voluptatea logică a frumuseții
cunoașterea Sa e cunoașterea esenței
a punctului și a sferei
a simultaneității lor
trecerea prin forme și lumi a conștiinței de sine
e încă atât de tragică datorită necunoașterii
într-un oraș alchimic ființele ar deține arta transformării
neîncetate a erorii în adevăr
iar formele în evoluție continuă
nu ar putea deruta pe nimeni
oricine ar vedea esența tuturor fenomenelor
iubirea ar fi o contopire de energii fără limite
departe de tehnica rece și umilitoare
a actului erotic
pentru că nu mai iubești un trup ci o esență
nu te mai oprești la suprafața unui chip
ci te contopești cu un conținut tandru și vibrator
scânteind în cercuri magice
de căldură și lumină
***
după ce jocul
te-a năruit în tot universul
porți steaua mulțimilor solitare
tone de globule feerice aprind
o zi înnoptată de aceleași neliniști
aceleași străzi transpirate
în mănușa vitezei
taci/poate curbele înecaților
fotoliile roase de singurătatea puterii
trupele arse de alcooluri și cifre
imaginează o lume fără vocale
cosmos într-o pată de grăsime
csms ntr pt d grsm
strigi/ce ecou poate țintui întunericul
în razele unei stele de carne și spirit
câte nopți pentru o noapte albă
viața
Constantin SEVERIN
Suceava, 1980-2000