Clarei, pentru cînd n-o să se mai creadă mare



Trei pisici, într-o grădină
se jucau cu luna plină:
socotind că e din fire,
încercau să o deșire!
Smotoceau la ea întruna,
însă, mai șireată, luna,
să își rîdă de micuțe,
le scăpa printre lăbuțe
și, spre disperarea lor,
se-ascundea după vreun nor,
c-abia o găseau aici
înciudatele pisici,
care printre „hîrr” și „miau”
mai vîrtos o scărmănau,
pînă către dimineață
cînd, cu roua pe mustață
și gheruțele tocite,
adormeau pe nesimțite
și visau că împreună
torc același fir de lună…

S-au trezit tîrziu, în noapte,
și-nainte de-a bea lapte,
au privit în grabă cerul
neînțelegînd misterul
ce făcuse să dispară
luna-ntreagă de ieri seară
și-n locu-i să nu se-arate
nici măcar o jumătate…

Nu e chip ca luna plină
să se piardă prin grădină!
Și-au crezut atunci – tustrele-
că au deșirat-o ele.