De-o parte, -n tăcere, boierii
Așteaptă spectacolul serii;
ÃŽn mijlocul lor
Stă regele falnic pe tron;
În cerc, pe înaltul balcon
Stau damele-n roi sclipitor.

Dar iată, la semnul regal,
Scrâșnind se deschide-un portal
Și iese un leu
Cu umbletu-i greu
Și-n juru-i privește
Regește.
Își scutură coama
Și cască alene,
Apoi se întinde-n
Nisipul arenei.

Din nou un semnal -
Și-un tigru în saltu-i mortal
Þâșnește săgeată
Și iată,
Pe leu întâlnindu-l,
Răcnește, se-ncinge,
Apoi ciudat
Își flutură coada,
Pe leu ocolindu-l
Și-atent urmărindu-l
Cu ochii în sânge...

Cum robul în fața stăpânului
Degeaba-și arată veninul lui:
Tot astfel supus s-a culcat
Cel rob lângă leu-împărat.

Și-atunci zburase dintr-o mână
O mănușă prea fină,
Lunecând, ca la-ntâmplare,
Între cele două fiare.

Provocându-și pe loc cavalerul discret,
Cunigunda rosti zâmbindu-i cochet:
"Îmi place nespus să încerc, cavalere,
Focul din inimi. Acum, dacă zici
Că mult mă iubești, fă-mi plăcerea
Mănușa din colb să-mi ridici".

ÃŽmboldit, cel voinic de poveste
Eroic arena despică
Și mănușa cea dintre două bestii
Cu mâna-i fermă ridică.

Și martorii scenei privesc îngroziți
Cel tânăr, ce-aduce cu pașii grăbiți
Mănușa - stăpânei. Ea, -n tandru-i parfum,
Promite-n priviri
Tot noi fericiri,
Duios întâlnindu-și eroul acum
El, în schimb, năboindu-l trăirile,
Îi aruncă mănușa în față:
"Nu-ți primesc mulțumirile!"
Și îndată o lasă.