oare cît voi mai auzi inima cum bate ca-ntr-un castel bîntuit
mă tîrăsc prin mine în urmă sîngele lanț ruginit
inima bate un toboșar aruncat în prima linie
adăpostindu-se într-o groapă săpată de un obuz
iar eu un brancardier bîlbîit ajung la el și-i aplic un garou
singura manevră pe care-o cunosc

se lasă o ceață roșie îi spun vom trece cu bine
am tot ce-mi trebuie
mîna dreaptă cîinele meu șchiop de la țară
ochii pietrele fermecate care mă scot la liman

inima bătînd ca o ultimă conversație
în care tu îmi spui fericită că ai avansat
pînă la poziția 205 pe listele anl
iar eu bat cu pumnul în piept de parcă
m-aș întoarce acasă